Mituri versus Realităţi legate de sănătatea orală

Cu siguranţă ai auzit numeroase concepţii legate de modul în care trebuie să-ţi îngrijeşti dinţii, ce alimente sunt necesar a fi consumate sau cât de des trebuie să consulţi un medic stomatolog. Toate aceste aspecte practicate greşit pot duce la daune ireversibile asupra dinţilor tăi.

Am selectat cele mai frecvente mituri întâlnite în rândul pacienţilor:

Cea mai mare greşeală pe care o fac majoritatea pacienţilor şi pe care… o regretă după. Să previi este întodeauna mai bine decât să tratezi, dar şi mai ieftin.

Nu aştepta ca durerea să apară, deoarece aceasta poate duce la şi mai multe complicaţii, uneori chiar şi până la pierderea dintelui în cauză. De altfel, există şi afecţiuni care sunt asimptomatice într-o primă fază.

Dacă te-ai confruntat cu o durere iar apoi ea dispare tot trebuie să vezi un medic stomatolog, căci problema sigur nu s-a rezolvat de la sine.

Nimic mai fals! Sănătatea ta orală determină buna funcţionare a restului organismului. Este ca o poartă prin care pot intra bacteriile dăunătoare.

De exemplu la pacienţii cu boli parodontale bacteriile pot pătrunde în circulaţia sangvină afectând organe precum inima sau plămânii.

Pe de altă parte există afecţiuni ale cavităţii orale care te pot atenţiona că probabil ceva este în neregulă în organismal tău. Deci legătura este una bidirecţională.

Dacă parinţii tăi au avut multe carii nu înseamnă neapărat ca şi tu vei avea acelaşi prognostic. Studiile spun că procesele carioase au o componentă genetică de doar 1%.

Cu o îngrijire riguroasă, dietă corectă şi vizite regulate la medicul stomatolog vei scădea prevalenţa cariei la nivelul dinţilor tăi.

Chiar dacă par opţiuni simple, ieftine şi mereu disponibile la tine în bucătărie este bine să le şi laşi acolo.

Periajul cu bicarbonat de sodiu alimentar poate fi extrem de dăunător smalţului tău ducând la apariţia abraziei dentare iar mai apoi a cariilor. Utilizarea împreună cu zeama de lămâie, care este acidă, potenţează acest efect. Pot fi afectate şi gingiile, a căror rănire cauzează afte sau gingivite.

Pulberea utilizată în cabinet pentru înlăturarea coloraţiilor extrinseci deşi are în componenţă şi bicarbonat este o mixtură specială ce conţine şi alte ingrediente benefice zâmbetului tău.

Mulţi pacienţi pun durerea dentară pe seama faptului ca “i-a tras curentul”, adică mai simplu spus un curent de aer rece le-a provocat durerea.

Curentul însă nu este motivul real al durerii, este doar un factor care intensifică durerea la nivelul unui dinte deja afectat (de carii, pulpite sau retracţii gingivale care expun rădăcina). Acest pretext este un semnal de alarmă pentru sănătatea dentară. De aceea, este foarte important să nu amâni vizita la cabinetul stomatologic.

Chiar dacă nu conţin zahăr conţin acizi(cu un ph de 2-3) extrem de dăunători smalţului dinţilor tăi.

Zaharurile naturale din unele sucuri de fructe pot fi la fel de dăunătoare.

Deşi majoritatea femeilor însărcinate au o reţinere când vine vorba de vizita la stomatolog pe timpul sarcinii, trebuie să ţină cont de faptul că orice control este binevenit. Acesta poate detecta la timp afecţiuni minore, prevenind gravida de complicaţii care pot necesita tratamente şi investigaţii nerecomandate fătului.

De altfel, nivelurile crescute de hormoni pe parcursul acestei perioade pot cauza inflamaţia şi sângerarea gingiilor.

O concepţie extrem de greşită, întâlnită din păcate în rândul tot mai multor părinţi. Dinţii de lapte nu trebuie “subestimaţi”. Ei ajută copilul în buna desfăşurare a funcţiilor aparatului dento-maxilar: îl ajută să mestece, să vorbească , să aibă o fizionomie plăcută.

Extracţia prematură a dinţilor temporari creează complicaţii cu impact negativ asupra dinţilor permanenţi şi a relaţiilor care se stabilesc între ei.